• Meniu
  • Cosul meu

    0 produse
    Vezi toate articolele

    Pandișpan cu vișine, un desert simplu și gustos

    %%HTML_BLOGARTICLETITLE%%

     

    Dacă îți amintești cu drag de copilărie, cu siguranță nu ai uitat mirosul pandișpanului proaspăt scos din cuptor! Deși nu vorbim despre un desert autentic românesc (mai multe despre originile sale îți dezvăluim ceva mai târziu), rețeta de pandișpan cu fructe este foarte apreciată și în țara noastră, fiind nelipsit de pe mesele festive. 

    Pregătește și tu un pandișpan cu vișine, o prăjitură dulce-acrișoară presărată cu zahăr pudră!

     

    Cuprins:

    • Ingrediente pentru rețeta de pandișpan clasic cu vișine
    • Secretele unui pandișpan pufos: cum se pregătește această prăjitură?
    • O scurtă istorie a pandișpanului
    • Alte variante de pandișpan cu fructe

     

    Ingrediente pentru rețeta de pandișpan clasic cu vișine

     

    Pentru rețeta de pandișpan clasic cu vișine nu vom folosi unt ulei și nici praf de copt. În schimb, avem nevoie de următoarele produse:

    • 5 ouă;
    • 500 g de vișine;
    • 140 g făină;
    • 125 g zahăr tos;
    • Coajă de lămâie;
    • Vanilie;
    • Sare;
    • Zahăr pudră. 

    Pentru pregătirea rețetei de astăzi alocă aproximativ 35-40 de minute. Un sfat util de care poți ține cont este să alegi vișine congelate, având în vedere că cele proaspete nu sunt disponibile pe piață tot timpul anului. Optează pentru vișinele congelate Edenia, care provin din cele mai bune soiuri și care îți ușurează munca în bucătărie, fiind deja alese, spălate, curățate și sortate!

     

    Secretele unui pandișpan pufos: cum se pregătește această prăjitură?

     

     

    Nu este dificil să obții un pandișpan pufos acasă, dacă respecți etapele pe care le vom prezenta în continuare. Pentru început, spală și curăță vișinele, lăsându-le la scurs. Îndepărtează codițele și scoate sâmburii. În cazul în care optezi pentru un pandișpan cu fructe congelate, toți acești pași nu vor mai fi necesari. 

    Preîncălzește cuptorul la 170 de grade. Până ce acesta se încinge, separă ouăle și bate bine albușurile cu un praf de sare. Atunci când spuma a căpătat consistență, adaugă treptat și zahărul și continuă să mixezi până ce obții o spumă tare, care nu curge atunci când întorci bolul cu susul în jos. Trebuie să știi că întreaga compoziție a pandișpanului se prepară la rece, amestecând constant ingredientele. Așadar, mai departe încorporează și gălbenușurile, zahărul vanilat după preferințe, un praf de sare și coaja de lămâie. Folosește mixerul pentru încă 10-15 secunde la viteză medie și pregătește-te de adăugarea făinii. Pentru asta, asigură-te că ai îndeaproape o sită, prin care vei cerne făina chiar înainte ca aceasta să fie încorporată în compoziția pregătită până acum. În acest mod, vei evita formarea cocoloașelor. De asemenea, utilizează o spatulă și amestecă de sus în jos pentru ca făina să se integreze perfect în restul aluatului. 

    Partea cea mai complicată a trecut deja, iar acum tot ce îți rămâne de făcut este să torni compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Netezește partea superioară a prăjiturii cu ajutorul unei spatule. În continuare, așează vișinele una câte una peste aluat. Printre cele mai puțin cunoscute secrete ale unui pandișpan pufos se află și acesta: presară peste fructe puțină făină, pentru a evita ”scufundarea” acestora în profunzimea aluatului. Nu este obligatoriu să faci acest lucru, însă trucul va face ca desertul să fie mai aspectuos la final. 

    Pune tava la cuptor la 170 de grade (de preferat la o treaptă care distribuie căldura sus-jos și care ventilează) și coace pandișpanul cu fructe timp de 20 de minute. Când timpul de gătire s-a scurs, scoate prăjitura și las-o să se ”aerisească” timp de alte câteva minute. Când s-a răcit, presară zahăr pudră și bucură-te de un desert delicios de casă!

     

    O scurtă istorie a pandișpanului 

     

     

    Originea pandișpanului este destul de controversată, având în vedere datele istorice de care dispunem, până în prezent, grație literaturii de specialitate. Se pare că denumirea acestui desert vine de la ”Pan di Spagna”, care se traduce prin pâine din Spania. Așadar, am putea să credem că pandișpanul a fost inventat de către un spaniol, când de fapt, în realitate, prima rețetă a acestei prăjituri îi aparține, surprinzător, unui italian. Totuși, originile prăjiturii nu sunt complet lipsite de legătură cu poporul spaniol. 

    Mai precis, bucătarul Giovan Battista Cabona, cunoscut ca Giobatta este cel căruia îi sunt atribuite meritele pentru descoperirea desertului prezentat astăzi. Giobatta, la cererea Marchizului Domenico Pallavicini, Ambasador al Spaniei, a pregătit pentru prima dată pandișpanul în cadrul unui banchet foarte important care a avut loc la jumătatea anului 1700. Delicatesa a fost pe placul regalității spaniole, care au și denumit-o atunci “Paté Génoise”, ca un omagiu adus orașului natal al lui Giobatta. 
    Alte variante de pandișpan cu fructe

    Pandișpanul cu vișine este un desert perfect, care satisface toate gusturile, datorită aromei sale dulce-acrișoare. Pe de altă parte, pandișpanul poate fi preparat și cu alte tipuri de fructe, cum ar fi fructele de pădure, piersicile, căpșunile și, de fapt, cu orice alt fruct care îți este pe plac. 

    Dacă nu ai timp să pregătești astfel de deserturi, îți recomandăm prăjiturile cu fructe din gama noastră de produse ready to cook. De exemplu, poți încerca tarta franțuzească cu mere sau tarta cu prune


    Delectează-te cu un desert ușor de preparat, care amintește de gustul copilăriei. Încearcă și tu rețeta de pandișpan cu fructe! 

     

    un articol de Adrian Greavu

    Adauga comentariu

    Cod de securitate
      Nici un comentariu pana acum