• Meniu
  • Cosul meu

    0 produse
    Vezi toate articolele

    Friptură de curcan la tigaie, în sos aromat

    %%HTML_BLOGARTICLETITLE%%

     

    Carnea de curcan este o adevărată delicatesă, fiind, totodată o sursă de proteine de calitate. Te poți bucura și tu de savoarea aparte și de proprietățile acesteia experimentând diverse rețete, chiar în bucătăria ta! 
    De data aceasta, propunerea noastră este o rețetă de friptură de curcan preparată la tigaie și scăldată într-o marinadă aromată. Poate fi o variantă perfectă pentru o cină „cu pretenții” servită alături de jumătatea ta, în propriul vostru cămin!


    Ce-ți trebuie pentru un piept de curcan fraged și aromat

     

    • 600 de grame de piept de curcan; alege pieptul de curcan dezosat, fără piele, de la Casa Gruia. Produsul este disponibil pe site-ul nostru și poate fi comandat simplu, din doar câteva clickuri; 
    • o ceapă roșie;
    • o roșie;
    • un ardei;
    • ulei;
    • zeama de la o jumătate de lămâie;
    • coaja de la o lămâie;
    • o lingură de zahăr brun;
    • cimbru;
    • busuioc;
    • rozmarin;
    • sare;
    • piper. 

    Cantitățile furnizate sunt suficiente pentru 4 porții. 


    Cum prepari marinada pentru pieptul de curcan?

     


     

    1. pentru a pregăti marinada, curăța ceapa, după care tai-o cubulețe și călește-o într-o tigaie cu puțin ulei încins; adaugă ierburile aromate, condimentele și zahărul brun. 
    2. decojește roșia și tai-o în cubulețe, după care, adaug-o în tigaia în care ai pus ceapa. Amestecă foarte bine totul. 
    3. spală lămâia și rade coaja, pe care o vei adăuga, de asemenea, în tigaie. 
    4. stoarce sucul de la jumătate din lămâie și pune-l și pe acesta în vasul de gătit. 
    5. amestecă ingredientele, să nu se lipească de tigaie, apoi, oprește focul și lasă compoziția la răcit câteva minute. 
    6. folosind un blender sau un mixer de mână mărunțește ingredientele pe care tocmai le-ai călit. Marinada este gata!

     

    Cum pregătești carnea de curcan?


    Carnea de curcan trebuie dezghețată peste noapte la frigider, după care lăsată la temperatura camerei pentru jumătate de oră sau chiar o oră. Spală pieptul foarte bine și taie-l în felii mai groase, pe care le vei introduce în vasul cu marinadă. Ideal este ca pieptul să stea în sos o noapte (sau de dimineață până seara), pentru ca aromele să se întrepătrundă. Este suficient, totuși, să lași baițul să „acționeze” și câteva ore, dacă nu ai la dispoziție foarte mult timp. 


    Prăjirea pieptului de curcan la tigaie 


    Folosește o tigaie cu capac în care ai pus la încins puțin ulei. Așază feliile de carne în tigaie, prăjindu-le câte 3-4 minute pe fiecare parte. 
    Pont: Pentru a evita uscarea cărnii, cel mai bine e ca prăjirea să aibă loc într-un vas acoperit.
    După ce pieptul de curcan s-a rumenit, așteaptă 5-10 minute și servește-l alături de salata ta preferată sau de o garnitură specială!

     

    Pieptul de curcan gătit sous vide

     

     

    Știai că poți obține o friptură delicioasă folosind pieptul de curcan gătit sous vide? Acesta este unul dintre cele mai apreciate produse de pe site-ul nostru și poate fi soluția de care ai nevoie, atunci când te grăbești să iei masa. Unul dintre principalele avantaje pe care le oferă carnea gătită sous vide (dincolo de faptul că-și menține aroma specifică) este timpul scurt de gătire. În cazul pieptului de curcan, vorbim despre aproximativ 20-30 de minute de coacere în cuptor, ceea ce face ca acesta să fie ingredientul minune pentru pofticioșii care preferă fripturile la tavă. 
    Garnituri ideale pentru pieptul de curcan 

     

     

    Indiferent de maniera de gătire pentru care optezi, pieptul de curcan savuros și fraged merită să fie acompaniat de o garnitură pe măsură! Mixurile de salate sunt o opțiune perfectă pentru momentele în care te grăbești, realizând cu ajutorul lor o cină ușoară sau un prânz rapid. De exemplu, salata de la Edenia, pregătită după rețeta autentică a grecilor, se potrivește foarte bine cu gustul specific al cărnii de curcan. Totuși, dacă vrei să obții un meniu mai sofisticat, care poate fi inclus chiar și în cadrul meselor festive, ia în considerare și alte variante. De exemplu, îți prezentam într-unul dintre articolele anterioare, rețeta delicioasă de piure de mazăre și avocado, alegerea perfectă pentru friptura de curcan. 

    De asemenea, poți încerca și un mousse de mazăre și sparanghel verde, o garnitură demnă de restaurantele de lux. Pentru ambele rețete, ai nevoie de mazăre congelată de la Edenia, produs care face parte din oferta noastră. 
    Un sote de ciuperci cu vin alb reprezintă o altă alegere inspirată pentru a servi pieptul de curcan. Alege ciuperci gata tăiate și vei scurta timpul de pregătire a mesei!


    Cum alegi vinul potrivit pentru carnea de curcan?

     

     

    Gustul și savoarea cărnii de curcan pot fi potențate de o băutură bine aleasă. Somelierii recomandă pentru pieptul de curcan vinurile rose și roșii. Brachetto este un vin italienesc asemănător cu Pinot Noir, dar, mai slab decât acesta, care îmbogățește aroma cărnii de pasăre, în general, și a celei de curcan și de pui, în special. Dacă ești un fan al fripturilor de curcan cu sosuri fructate, optează pentru un pahar de Zinfandel, un vin roșu absolut delicios!
    În cazul în care preferi vinurile albe, evită-le pe cele dulci și alege sortimente seci sau demiseci. Chardonnay, Sauvignon Blanc sau Pinot Gris se numără printre cele mai adecvate băuturi pentru carnea de curcan. 

    Încearcă și tu rețeta de piept de curcan în marinadă cu ajutorul ingredientelor pe care le poți comanda din magazinul nostru online! 

     

    un articol de Adrian Greavu

    Adauga comentariu

    Cod de securitate
      Nici un comentariu pana acum